Vocea celor 50 de adolescenți și adolescente care au creat campania #educatiaNUdoare a fost auzită de către Ministerul Educației și Cercetării

43

Campania națională de sensibilizare #educatiaNUdoare ar putea fi desfășurată anual în toate școlile din țară la inițiativa Consiliilor de Elevi. Este opinia ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, exprimată în cadrul vizitei la Minister, pe care grupul de elevi și eleve – creatori ai conceptului campaniei de sensibilizare – a efectuat-o miercuri, 20 noiembrie.

Discuția, la care au participat 11 tineri și tinere din totalul celor 50 care au pus bazele campaniei #educatiaNUdoare, ministrul Dan Perciun, reprezentanți ai UNHCR Moldova și ai Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), a avut loc în contextul finalizării campaniei, desfășurată pe parcursul celor 19 zile de activism și prevenire a violenței și abuzului împotriva copiilor și tinerilor.

Astfel, tinerii au povestit cum au ajuns la necesitatea de a crea această campanie, ce tipuri de activități au desfășurat, precum și ce impact a fost obținut în această perioadă. De asemenea, aceștia au povestit despre cazurile în care au fost supuși unor forme de abuz, precum și despre măsurile luate pentru a raporta aceste situații.

Totodată, tinerii au avut posibilitatea să adreseze mai multe întrebări conducerii MEC, printre care ce acțiuni concrete sunt întreprinse la nivel de minister pentru prevenirea situațiilor de abuz în școlile din Moldova.

„În ultimii ani, cu sprijinul partenerilor noștri și al societății civile, am reușit să facem pași importanți în lupta împotriva fenomenelor de bullying și abuz. Totuși, știm că mai avem multe de făcut. Tocmai de aceea, asemenea întâlniri sunt esențiale, pentru că doar ascultându-vă putem înțelege mai bine cum să construim un sistem educațional care să vă protejeze și să vă sprijine în dezvoltarea voastră armonioasă”, a declarat Dan Perciun.

Valentina Olaru, secretarul de stat al MEC, i-a îndemnat pe tinerii prezenți la întâlnire să nu ezite să raporteze cazurile de abuz, atât din partea colegilor, cât și din partea personalului didactic, întrucât „lucrurile pot fi îmbunătățite la nivel de instituție, iar raportarea trebuie să aibă loc pentru a putea conștientiza la nivel național amploarea fenomenului.”


Daniela Sîmboteanu, președinta CNPAC, a prezentat Angajamentul pentru Educație Prietenoasă, creat în prima zi a campaniei de către cei peste 120 de elevi și profesori prezenți la evenimentul de lansare a campaniei, menționând că până acum 56 de instituții de învățământ și-au declarat intenția de a se alătura acestui act declarativ.

„Sperăm că anume prin schimbarea atitudinii, precum și prin recunoașterea existenței acestei probleme, să pornească acțiunile de îmbunătățire a mediului școlar, atât din partea profesorilor, a părinților, a elevilor, cât și a autorităților”, a adăugat Daniela Sîmboteanu.

Anne-Marie Deutschlander, reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, a apreciat curajul tinerilor de a-și apăra drepturile și i-a încurajat să continue să militeze pentru o școală prietenoasă, dar și să inspire și pe alții să contribuie la crearea unui mediu școlar sigur.

Discuția s-a încheiat cu un angajament comun de a contribui la prevenirea cazurilor de violență în școlile din Republica Moldova, precum și de a consolida eforturile pentru a asigura un mediu educațional sigur, incluziv și prietenos pentru toți elevii.

Despre campania națională de sensibilizare „Educația NU doare” 
Campania vizează creșterea conștientizării și prevenirea oricărei forme de violență în mediul educațional, punând accent pe rolul fundamental al școlilor ca spații sigure pentru toți copiii. Aceasta a fost dezvoltată în cadrul Școlii de vară SAFETEEN 2024, organizată de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), la care au participat elevi și eleve din întreaga țară, inclusiv refugiați, oferindu-le oportunitatea de a participa activ la prevenirea violenței și abuzului. 

Campania națională se desfășoară în perioada 1-19 noiembrie 2024, ca parte a inițiativei globale „19 zile de activism și prevenire a violenței și abuzului împotriva copiilor și tinerilor”. Programul activităților este unul complex, vizând lecții deschise pentru viitorii pedagogi, evidențierea impactului pozitiv al cadrelor didactice prin realizarea a 10 istorii de succes, inaugurarea unei expoziții fotografice, dar și distribuirea de materiale informative pentru a contribui la diseminarea mesajului și scopului campaniei. 

Activitatea este organizată de către CNPAC în parteneriat cu UNHCR Moldova, în cadrul proiectului „Facilitarea accesului copiilor refugiați din Ucraina la un mediu sigur de trai și educație, pentru o integrare socială sigură”. 

Vezi și: Vreți ca școala pe care o conduceți să fie sigură atât pentru elevi și eleve, cât și pentru cadrele didactice? Alăturați-vă Angajamentului pentru Educație Prietenoasă